Imaginea se retrage, iar memoria rămâne.
În „Până la urma zilelor”, Anca Mureșan schimbă direcția unei picturi construite anterior prin aglomerare cromatică. Formele se diluează, apropiindu-se treptat de albul inițial al pânzei.
Dan Popescu citește lucrările ca urme ale unei realități pierdute. Aparentele imagini de vacanță ascund o meditație asupra timpului, dispariției și felului în care memoria ține lucrurile aproape.
Documentare: